Italia – aprilie 2009

 

 DSC_8565

Italia!  Italia  a reprezentat pentru mine in urma cu 14 ani, punctul zero al evolutiei mele de dupa revolutie. Acum 14 ani mi s-a resetat tot ceea ce acumulasem ca si cunostinte si viziune asupra vietii. Italia a fost atunci zvacnirea pe care daca nu as fi avut-o la momentul respectiv, probabil ar fi trebuit inventata sau daca nu, as fi fost cu siguranta mai sarac din multe puncte de vedere – in mod special, in gandire. Reintors asadar dupa atata amar de vreme, insa in pozitia de turist de aceasta data, am gasit aceeasi tara boema si plina de contraste pe care o lasasem la vremea respectiva.

Ruta pe care am ales-o a fost una inedita, determinata de timpul relativ scurt avut la dispozitie, dar si de incapabilitatea mea de a lasa masina acasa. Sunt multi cei care stramba din nas la aceasta idee, insa pentru mine, atat cat inca  mai pot, voi prefera  acest mod de a calatori. Nu am probleme cu oboseala, intrucat sofatul ma reconforteaza, iar nevoia de flexibilitate in program si ruta este una absolut necesara. Cred ca nu mai este nevoie sa mai adaug aici cantitatea incomparabil mai mare a informatiilor turistice culese pe traseu… Deci, intr-un cuvant, am cotrobait dupa o varianta nu neaparat mai scurta, dar care sa imbine utilizarea la maxim a timpului scurt cu o calatorie motorizata. Asa am ajuns pe urmele lui Base, marinarind la pachet cu masina pe ferry. Din Bucuresti pana in Igoumenitsa, in Grecia, portul de unde te imbarci pe ferry, ai de parcurs fix 1 050 km pe care ii faci, cu tot cu pauze, in 13 ore. De la intrarea in Grecia ai numai 450 de km si, dat fiind autostrada aproape terminata (mama ce autostrada si-au tras astia!!!), te duci glont. Te mai scoate doar de vreo doua ori, fiindca mai au ceva de lucru, insa este o autostrada adevarata! Nu ma refer aici doar la astfalt, ci si la viaducte si tuneluri de pana la 5 km… Egnatia Odos se numeste  si o gasiti aici.

 Mai departe, din Igoumenitsa gasesti destule variante de “traversare” in Italia, diferentiate de ora plecarii sau portul de debarcare: Brindsi, Bari, Ancona sau Venetia. Pentru noi Ancona era destiantia dorita asa ca am apelat la Superfast ferry. Oricum de acasa am facut prospectiuni cu privire la detaliile marinaritului si de data asta socoteala de acasa, merse cu cea de la fata locului –  ceea ce am gasit pe site-urile companiilor de navigatie ca si ore de plecare, exact asta am gasit la locul imbarcarii. Evident biletul dus-intors este mai avantajos. Marinaritul dureaza aproximativ 15 ore dus, dar intrucat se circula noaptea nu ai probleme cu trecerea timpului. Iar pentru noi Ancona era la distanta de o ora jumatate de zona in care aveam sa poposim in Italia, respectiv Perugia. In ceea ce priveste calitatea calatoriei marinaresti, vasele de la Superfast ferry mi s-au parut cu mult mai civilizate, decat cele de la Anek de pe ruta Creta. Deh! Treaba nemteasca. De vazut aici cum este cu marinaritul. 

Reintalnirea fizica cu cizma italica a fost una de-a dreptul emotionanta. Atat de emotionanta, ca in prima intersectie am tras vreo doua ture in giratoriu ca sa ma dumiresc cum este cu pogonul de indicatoare de sus pana jos. Acuma, tip prevazator si cu simt responsabil, imi luasem din tara o harta a Italiei, intrucat nu m-am invrednicit sa achizitionez un cd pentru navigatia din dotare. Harta fiind de la Michelin eram foarte mandru de ea; pana in momentul in care am ajuns sa o folosesc. In primul rand lipseau localitati cu duiumul, desi se preta a fi una detaliata. Apoi acele localitati care totusi se aflau pe harta erau intr-o ordine a carei logica nu am reusit sa o acopar… Dar toate astea le-am aflat evident conform zicalei “geografia se-nvata mergand” – si am tot mers… In sfarsit, zona era foarte frumoasa cu dealurile abia inverzite si copacii plin de flori, iar drumurile desi destul de intortocheate, erau foarte bune.

 Locurile pe care le-am atins au fost dintre cele mai populare din regiunea Umbria, regiunea in care ne aflam, si desigur ca nu aveam cum sa ignor Roma avand in vedere ca toate drumurile duc intr-acolo. San Marino a fost deasemenea o tarisoara pe care nu am vrut sa o ratez.

Asissi  – un orasel medieval plin de istorie aflat intr-un mot de deal, ca de altfel majoritatea asezarilor italiene, protejat fiind de un zid de piatra. Initial numele nu-mi spunea nimic, fiind un pic haios, insa aveam sa aflu pe viu ca este un punct de atractie turistica major in zona, fiind mai cautat si decat Perugia. Ba mai mult, asezarea este cunoscuta in lume datorita sfantului Francisco, a carui basilica ii poarta numele. In acest sens, putina istorie explicata pe indelete gasiti  aici. Fiind un nod turistic important, turisti erau cat cuprinde, desi ne aflam in cursul saptamanii si mai era ceva distanta pana la 1 Mai. Cu toata istoria si aspectul incremenit de secole al orasului, au gasit de buna cuviinta sa construiasca parcari suberane care, prin mijloace moderne, te scot la suprafata, aproape de centrul orasului. Odata ce pasesti in interiorul orasului ai senzatia ca timpul aici este oprit si faci parte dintr-un scenariu petrecut cu secole in urma.

Gubbio  – nu atat de spectaculos ca Assisi, dar la fel cocotat pe un deal si plin de mireasma medievala.

Foligno  – un important nod rutier intre Perugia si Ancona, aici aflandu-se si aeroportul pentru cine doreste sa poposeasca in zona pe calea aerului. Principala atractie o reprezinta Cathedrala din centru.

San Marino – un stat in stat, minuscul, lipsit de TVA, fiind o alternativa si pentru shopping. In partea veche a orasului San Marino care este cocotata evident intr-un varf de deal, poti accede rapid cu o telecabina, in care nu apuci sa te sui bine ca ai si ajuns. Insa daca o iei la pas in sens invers, ai ceva de mers datorita serpentinelor lungi si dese.

Grotte di Frassassi –  o pestera descoperita in zona Frassassi nu mai departe de anul 1971. Modul in care a fost amenajata aceasta pestera pentru vizitare, dar si dimensiunile ei sunt impresionante. Accesul se face numai cu ghid si daca doresti sa faci o poza, trebuie sa depui un efort de indemanare abila. In caz contrar, ti se face una la cerere numai in locul special amenajat si evident contracost. De la parcarea unde poti lasa masina, te preia un autobuz care se strecoara printr-un defileu nu foarte spectaculos si te lasa in gura pesterii, de unde te preia ghidul mai sus amintit. Cine nu se descurca cu limba locala, i se da aparat cu limba materna si in functie de locul in care te afli apesi butoanele respective. In niciun caz ca pe la noi cu “Attention a la tete!!” sau “Fereste dibla neamule!!” spusa in toate limbile pamantului, ca se termina vizita pana reusesc sa lamureasca toate nemurile. Basca te pocnesti pana receptionezi corect informatia… 

Perugia  – faimos in prezent prin existenta Universitatii pentru straini, orasul este de rezonanta in arta italiana, aici traind de-a lungul vremii cativa artisti de seama ai momentului. Impresionanta este piata centrala care este strajuita de Palazzo dei Priori si  in mijlocul careia troneaza Fontana Maggiore. La fel fiind cocotat in varf de deal, ofera perspectiva unei panorame pe cinste asupra regiunii.

Roma – eh! Toate drumurile duc aici si inca cum! Fiind 1 Mai am nimerit intr-o aglomeratie specifica manifestatiilor. Mai greu pentru cei care vroiau sa scape din oras dimineata, romani presupun, intrucat stateau cuminti pe trei benzi miscandu-se imperceptibil, dar plini de speranta ca vor ajunge in locuri mai aerisite decat orasul de resedinta. Caci despre Roma sunt desigur foarte multe de spus, cu mult mai multe decat turistii care sfidand oarecum criza se revarsasera in centru, astfel incat, la un moment dat, inghesuiala era comparabila cu cea dintr-un metrou sau autobus de pe la noi. Doar ca era pe strada… Cel mai neplacut era la obiectivele turistice unde cu greu puteai scoate din cadru fotografic capetele ratacite… Pana la urma m-am pricposit cu o colectie fotografica care se poate intitula cu generozitate “Invazia Romei “, fara a exagera cu nimic. Cu toate astea nu ai sa vezi nicio coada, la nimic.

 Cascia – un loc strans legat de Santa Rita a carei poveste o gasiti aici .Desi a fost ultimul obiectiv atins in aceasta scurta excursie a fost oarecum ca si cireasa de pe tort. Mi-a placut foarte tare poate si pentru faptul ca am nimerit in timpul slujbei, iar toata populatia era concentrata in Basilica centrala emanand aerul de civilizatie latina pe care am avut ocazia sa-l simt din plin in acele momente.

A fost o saptamana intensa, in care fiecare zi a avut rostul si destinatia ei bine definita si in care nu am aplicat altceva decat odihna activa. Am avut totodata o senzatie ciudata, stranie, atunci cand am colindat pe aceleasi strazi pe care in urma cu 14 ani nu imi permiteam sa ma opresc la o cafea, in vreme ce acum era ceva ce facea parte in mod natural din peisaj. De fapt luati de val in iuresul problemelor de zi cu zi, nu mai realizam ca totusi am facut un salt mare in tot acest timp, iar transformarile la care am fost supusi sunt de-a dreptul spectaculoase… Vorbim aici de cei care evident nu au avut un statut privilegiat si inainte.

Imagini din aceasta calatorie veti putea gasi   aici.

Advertisements

One Response to “Italia – aprilie 2009”

  1. Foarte frumoase posturi.Intradevar traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: